Nu-ți fie frică de DIY: Montarea unei cabine de duș e mai ușoară decât crezi
Cabina de duș este un accesoriu întâlnit mai ales în băile lungi și înguste sau în cele de mici dimensiuni, unde înlocuiește cada care ar ocupa prea mult loc.
De asemenea, și unele stiluri de amenajare, cum ar fi stilul mediteranean și stilul feng-shui, impun folosirea cabinei de duș în locul căzii clasice pentru a crea un spațiu mai aerisit.
Utilizarea unei cabine de duș aduce o serie de avantaje, iar ușurința montării este unul dintre acestea. Asupra acestui avantaj vom insista în articolul de față, pentru că ne-am propus să te învățăm cum să montezi singur cabina de duș.
Operațiunea nu este nici pe departe atât de dificilă cum ar putea părea la prima vedere, iar cu ajutorul nostru vei putea să o duci la îndeplinire fără ajutorul unui meseriaș.
Materiale și unelte necesare pentru montare cabina de duș
Așa cum spuneam, cabinele de duș fac parÎnainte de a te apuca de treabă, trebuie să te asiguri că ai la îndemână toate cele necesare așa că îți prezentăm lista completă a materialelor și uneltelor în cele ce urmează.
Silicon și pistol pentru aplicare
Siliconul este necesar pentru asigurarea etanșeității cabinei de duș, astfel încât apa să nu se scurgă în exterior. Se aplică în spațiile dintre pereții cabinei și pereții băii, iar pentru aceasta ai nevoie și de un pistol special.
Gletieră și adezivi
Vei avea nevoie și de un material adeziv pentru gresie și faianță, cu care se lipește cădița de duș de pardoseală. Pentru aplicarea pe pardoseală, trebuie să folosești o gletieră.
Bormașină
Această unealtă este necesară pentru a da găurile în care vei fixa de perete suporturile pereților cabinei. Totodată, bormașina poate fi folosită și ca mașină de înșurubat, dar și pentru a amesteca ingredientele necesare obținerii adezivului de care am amintit mai sus.
Nivelă și dreptar pentru nivelat
În procesul de montare a cabinei de duș trebuie să te asiguri că pereții sunt perfect drepți, la fel și baza cabinei. Pentru a verifica aceasta, poți folosi o nivelă cu poloboc clasică, sau una modernă, cu laser.
Înainte de a aplica suportul cădiței peste adeziv, asigură-te cu ajutorul nivelei că suprafața este perfect plană și netedă; în caz contrar, fă ajustările necesare cu dreptarul de nivelat.
Instrumente de măsurat
Montarea cabinei de duș presupune și multă precizie pentru ca toate componentele să se potrivească perfect cu instalația băii. Pentru aceasta, trebuie făcute niște măsurători cu o ruletă sau cu un alt instrument similar.
Accesorii pentru instalația sanitară
Racordarea cabinei de duș la instalația sanitară și sistemul de scurgere necesită anumite accesorii pentru baie care s-ar putea să nu fie incluse în kitul de bază și trebuie comandate separat. Din această categorie, menționăm sifoanele de scurgere și racordurile pentru fixarea cărora ai nevoie și de un set de chei.
Alte accesorii pentru duș
Se montează lângă unul dintre pereții băii, de obicei pe latura mai lungă a încăperii. Cabinele de duș din Dacă dorești să accesorizezi cabina de duș cu alte produse care nu sunt incluse în kit, trebuie să te asiguri mai întâi că acestea se potrivesc modelului ales. Gama de accesorii pentru duș include etajere, savoniere, mânere de sprijin și dispensere pentru săpun lichid și șampon.
Cum să montezi singur cabina de duș: 12 pași de urmat
După ce ți-ai procurat toate sculele și materialele pe care tocmai ți le-am prezentat, a venit momentul să te apuci efectiv de treabă. Noi te vom ghida în continuare, prezentându-ți pe rând toți pașii pe care trebuie să-i urmezi.
1. Curăță pardoseala
Trebuie precizat din capul locului că o cabină de duș se montează pe gresie, așa că primul pas este eliberarea zonei în care ai decis să o amplasezi și curățarea pardoselii.
Dacă este vorba despre înlocuirea unei cabine vechi, suprafața trebuie curățată bine de toate resturile de adeziv. De asemenea, asigură-te că plăcile de gresie sunt intacte și că nu se mișcă.
2. Fixează distanțierele pe suportului cădiței
Suportul pentru cădița de duș nu trebuie să fie lipit de perete, iar pentru montarea sa corectă ai nevoie de niște distanțiere. Acestea sunt livrate de producător și pot fi găsite în kit, alături de suport. Distanțierele se fixează de marginile suportului care se plasează apoi în locul dorit.
3. Marchează poziția și gura de scurgere
Odată așezat suportul în poziția dorită, plasează deasupra lui cădița de duș, după care marchează conturul exterior pe pardoseală. Totodată, marchează pe suport poziția gurii de scurgere a căzii.
4. Asamblează sistemul de scurgere
După ce ai făcut marcajele, îndepărtează cădița și suportul, pentru a putea măsura exact înălțimea racordului de scurgere în raport cu pardoseala. Marchează apoi pe suport poziția racordului, după care asamblează componentele sistemului de scurgere a dușului, conform instrucțiunilor producătorului.
Amplasează în dreptul poziției scurgerii cădiței marcate anterior, apoi decupează marginea suportului în dreptul poziției racordului, precum și suprafața marcată pentru zona de scurgere.
5. Montează scurgerea
Suportul și cădița se reașează pe poziția stabilită, marcând apoi zona de scurgere pe pardoseală și măsurând înălțimea dintre pardoseală și cădiță. După aceea, dă din nou la o parte suportul și cădița pentru a monta sistemul de scurgere.
Țeava de racord a sistemului de scurgere se lubrifiază și se conectează la racordul de perete, iar dedesubt se adaugă polistiren sau spumă rigidă până când scurgerea ajunge la nivelul măsurat anterior. După ce ai fixat scurgerea în poziția finală, testează etanșeitatea turnând în ea un pahar cu apă.
6. Pregătește suprafața
Odată fixată scurgerea, poți trece la pregătirea suprafeței de pardoseală pe care vei monta suportul și apoi cădița și cabina.
După ce te-ai asigurat că suprafața este curată și perfect uscată, aplică un strat de grund în perimetrul marcat pe pardoseală. În timp ce se usucă grundul, poți prepara adezivul care se aplică apoi pe gresie și se nivelează.
7. Fixarea suportului
Cât timp adezivul este încă umed, așază suportul, având grijă să fie perfect aliniat cu pereții și podeaua, iar gura de scurgere să se potrivească în orificiul special.
După ce suportul este plasat pe poziție, îndepărtează rapid adezivul rezidual de pe margini, înainte să apuce să se întărească.
8. Montează cădița
Înainte de a fi așezată în suport, etanșează cădița pe margini folosind un kit de etanșare. Începe cu fixarea colțului de etanșare, după care aplică benzi de etanșare pe marginile cădiței, plecând de la acel colț.
Peste benzile de etanșare aplică apoi o bandă fonoizolantă care va absorbi zgomotele dintre cădiță, suport și pardoseală.
Apoi, așază peste suport o folie care nu trebuie să depășească marginile cu mai mult de 10 centimetri. Peste margini, aplică spumă de montaj, după care așază cada pe suport și aliniază cu ajutorul nivelei. În interiorul său, este bine să plasezi o greutate până când spuma de montaj se întărește.
La final, montează garnitura de scurgere și înșurubează sita după care taie marginile foliei dintre cădiță și suport.
9. Etanșează spațiul dintre suport și perete
Am precizat mai devreme că suportul nu se amplasează lipit de perete, ci trebuie lăsat un mic spațiu între marginile sale și zid. Acest spațiu trebuie umplut cu silicon, care se lasă la uscat timp de 24 de ore.
10. Fixează șinele pentru panouri
Odată ce ai fixat cădița pe pardoseală, iar spațiul dintre suport și perete este perfect etanșeizat, poți trece la etapa următoare: montarea pereților cabinei. Li se mai spune și panouri și le poți fixa cu ajutorul unor șine sau suporturi speciale.
De aceea, următorul pas este alinierea șinelor pe pereții băii, marcând apoi orificiile de fixare. Cu ajutorul bormașinii, dă găuri în pereți, după care montează șinele folosind dibluri fixate cu silicon și șuruburi.
11. Montează pereții și ușa
După ce șinele sunt fixate în perete, operațiunea de montare a panourilor este destul de simplă. Există diferite sisteme de prindere cu ajutorul cărora pereții cabinei pot fi ușor montați, la fel și ușa.
Cel mai important este să te asiguri că aceste elemente sunt perfect drepte, iar pentru aceasta ai nevoie, din nou, de nivelă. La final, montează dispozitivele de fixare și treaba este aproape terminată.
12. Montează bateria de duș
Urmează elementul cel mai important și anume bateria de duș, fără de care tot efortul de până acum n-ar avea nici un sens.
Există diferite sisteme de duș, iar modul de montare depinde de model, însă dacă vei urma instrucțiunile producătorului, operațiunea nu o să-ți dea mari bătăi de cap.
Trebuie să fii atent la ce înălțime montezi dușul, astfel încât să poată fi accesibil tuturor membrilor familiei. Ideal este ca bateria să fie amplasată la o înălțime de 1,25 – 1,30 de metri, putând fi astfel utilizată cu ușurință atât de adulți, cât și de copii.
Important de precizat este faptul că există și cabine de duș fără cădiță, în cazul cărora apa se scurge direct pe pardoseală. Bineînțeles că montarea acestora nu include etapele fixării suportului și cădiței, însă atenția trebuie să se concentreze asupra pardoselii și a sistemului de scurgere.
Mai precis, pardoseala trebuie să fie ușor înclinată pentru a permite scurgerea apei, iar montarea începe cu instalarea rigolei și hidroizolarea suprafeței în care va funcționa dușul.Așadar, cabina de duș este unul dintre produsele pentru baie ușor de montat și sperăm că sfaturile noastre te-au ajutat să poți face singur acest lucru.