Idei & Recomandări

Cum alegi cel mai bun lavoar pentru montarea pe blat?

Amenajarea băii este un proiect care necesită atenție sporită, având în vedere că vorbim despre un spațiu menit să ne asigure intimitatea, confortul și relaxarea. Astfel, la fel de importantă precum funcționalitatea și designul lor, alegerea chiuvetei sau a unui lavoar care se poate monta pe blat, aduce acel plus de confort necesar.

Raportându-ne strict la lavoarele pe blat, trebuie să specificăm faptul că, de obicei blatul se achiziționează separat, dar se poate instala independent sau împreună cu dulapul de depozitare. Într-o astfel de situație trebuie să te asiguri, însă, că optezi pentru un blat potrivit ca dimensiune și aspect cu restul băii. Ca materiale, cele mai indicate sunt marmura, travertinul sau compozitul. De asemenea, mobilierul trebuie să fie și el rezistent la apă.

Avantajele unui lavoar montat pe blat 

Alegerea obiectelor sanitare reprezintă, deseori, o misiune dificilă, mai ales dacă luăm în considerare multitudinea de modele și tipuri disponibile în magazinele de specialitate. Ei bine, dintre toate stilurile de lavoare pentru băi se remarcă cele cu montaj pe blat, care oferă o serie de avantaje specifice printre care și:

  • Versatilitatea. Lavoarele montate pe blat sunt disponibile într-o varietate de materiale, forme și nuanțe, astfel încât ele vor completa perfect aspectul oricărei băi. De aceea, în funcție de stilul ales, poți crea un spațiu modern, clasic sau o zonă care le îmbină într-o manieră ideală pe cele două. 
  • Ușurința în instalare. Fie că că preferi activitățile DIY sau că apelezi la instalatori specializați, un lavoar cu montaj pe blat se instalează simplu, dacă ții cont de instrucțiunile producătorului și de câteva reguli generale din sfera instalațiilor sanitare. În plus, va fi foarte simplu să înlocuiești vechiul lavoar pe blat cu un model similar ori de câte ori simți nevoia de o schimbare, tocmai pentru că aceste obiecte sanitare sunt ușor de montat. 
  • Confortul oferit. Lavoarele pe blat sunt ușor de folosit, pretându-se pentru instalarea la orice înălțime. Astfel, acestea oferă confort sporit și sunt potrivite indiferent de profilul utilizatorului. 
  • Eleganța. Nu în ultimul rând, spre deosebire de alte tipuri de chiuvete pentru baie, lavoarele care se montează pe blat denotă o eleganță aparte, devenind de multe ori centrul vizual al băii. Deseori, designerii aleg acest stil de lavoar datorită faptului că adaugă personalitate spațiului și atrage atenția. 

Lavoarele pe blat reprezintă o opțiune de amenajare inclusiv pentru băile de mici dimensiuni, deoarece pot contribui la obținerea unei economii de spațiu. 

Cum alegi lavoarul potrivit  

Magazinul online Neakaisa.ro dispune de o gamă extinsă de lavoare de baie, inclusiv modele cu montaj pe blat. Acestea diferă din punct de vedere al cromaticii, al formei și al finisajelor și vin într-o paletă variată de materiale, dimensiuni și caracteristici speciale integrate. Deci, cum alegi lavoarul pe blat potrivit pentru baia ta? Iată un ghid util!

1. Analizează spațiul pe care îl ai la dispoziție

Indiferent de tipul chiuvetei de care vorbim, este esențial ca în alegerea ei să analizezi spațiul pe care îl ai la dispoziție. Astfel, pentru o baie mică ideale sunt lavoarele cât mai mici, poate chiar modelele pe colț. O opțiune precum aceasta te poate ajuta să valorifici la maxim spațiul disponibil și să te bucuri de libertate de mișcare în propria baie. Pe de altă parte, într-o baie mare poți integra chiar și un lavoar dublu cu montaj pe blat. 

2. Decide-te asupra liniei de design pe care o preferi

Deoarece vorbim despre un element focal al sălii de baie, lavoarul trebuie să îndeplinească anumite caracteristici din punct de vedere al designului. Acesta trebuie să respecte același stil precum cel al întregului spațiu, astfel încât să obții o încăpere cu aspect uniform. De exemplu, poți alege un lavoar oval într-o baie cu cadă de colț și cu latura externă curbată, în timp ce în băile cu cabină de duș sau cu o cadă convențională poți alege o chiuvetă dreptunghiulară sau pătrată.

3. Ia în considerare care sunt utilizatorii băii pe care o amenajezi

În funcție de cei care utilizează frecvent baia supusă amenajării vei știi care sunt cele mai potrivite elemente pe care să le integrezi. De exemplu, descoperă aici cum poți amenaja o baie baby friendly.

4. Alege accesoriile potrivite pentru lavoarul dorit

Alege o baterie de robinet care are o înălțime potrivită modelului de lavoar ales. Totodată, pentru o chiuvetă de baie fără orificiu de preaplin, este necesară o țeavă de evacuare fără mecanism de obturare (astfel încât chiuveta să aibă evacuare liberă).

Raportându-ne strict la lavoarele pe blat, trebuie să specificăm faptul că, de obicei blatul se achiziționează separat, dar se poate instala independent sau împreună cu dulapul de depozitare. Într-o astfel de situație trebuie să te asiguri, însă, că optezi pentru un blat potrivit ca dimensiune și aspect cu restul băii. Ca materiale, cele mai indicate sunt marmura, travertinul sau compozitul. De asemenea, mobilierul trebuie să fie și el rezistent la apă.

Cum alegi cel mai bun lavoar pentru montarea pe blat 

Chiuvetele ovale cu montaj pe blat sunt, am putea spune, definiția luxului suprem în materie de amenajări băi. Acestea reprezintă o declarație subtilă de stil, iar în asociere cu un spațiu decorat în stil minimalist, în care predomină tonurile neutre, lavoarele ovale creează o baie de tip SPA, după care majoritatea dintre noi tânjim!

Dacă ai o afinitate pentru accesoriile de baie moderne, de ce să nu optezi pentru un lavoar rotund pe blat? Desprinse, parcă, din băile hotelurilor scumpe, lavoarele rotunde cu montaj pe blat sunt tot mai populare în rândul proprietarilor care doresc să confere o estetică plăcută spațiului de baie fără să includă neapărat elemente sofisticate și costisitoare. 

Și totuși, trebuie să recunoaștem: chiuvetele dreptunghiulare pe blat sunt frumoase…fără efort! În plus, nu vei cheltui o avere pentru a experimenta valorea estetică pe care o au acestea, deoarece sunt destul de accesibile ca preț. Un mare avantaj al lavoarelor rectangulare este că oferă un spațiu amplu pentru spălare. 

Lucruri de care să ții cont la montarea lavoarului pe blat 

Lavoar pe blat Rea Mona
Lavoar pe blat Rea Mona

Citind articolul nostru probabil că te întrebi dacă poți instala de unul singur chiuveta pe blat. Trebuie să știi că pentru asta ai nevoie de abilități de bază de bricolaj și de câteva cunoștințe din domeniul instalațiilor sanitare – la care se adaugă, desigur, și ustensilele specifice. În lipsa lor, este mai indicat să lași această sarcină în responsabilitatea unui specialist, lucru care îți va asigura rezultate mai bune, implicit un finisaj frumos. Și totuși, trebuie să te asiguri că instalatorul își face treaba corect. De exemplu, foarte important este ca accesta să țină cont de distanța dintre racorduri și de înălțimea la care se montează scurgerea. În mod ideal, atunci când instalarea este finalizată, chiuveta trebuie să așezată la aproximativ 75 – 90 de cm de podea.

Totodată, odată fixat bazinul pe blat, siliconul se aplică de jur împrejurul acestuia pentru a preveni scurgerea apei dedesubtul său, dar și pentru a-l stabiliza perfect pe suport.

O altă informație utilă este următoarea: în cazul lavoarelor pe blat, etanșarea dintre perete și blat se poate realiza cu o șină de îmbinare. Acestea vor estompa neajunsul legăturii inexistente dintre cele două elemente, împiedicând scurgerea picăturilor de apă în locurile nedorite. 

Alege, de pe Neakaisa.ro obiecte sanitare și ustensile perfecte pentru proiectele tale de amenajare și transformă-ți baia în oaza ta de relaxare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *